PACIENȚII CU INSUFICIENȚĂ CARDIACĂ

AU RISC CRESCUT DE SPITALIZARE ȘI DECES.

NEVOI MEDICALE NEADRESATE

Nevoi medicale neadresate în insuficiența cardiacă (IC).

În pofida progreselor semnificative în ceea ce privește tratamentul și prevenția, morbiditatea și mortalitatea asociate IC se mențin crescute.1 9 din 10 pacienți prezintă în continuare simptome asociate insuficienței cardiace, fiind la risc de spitalizare pentru IC și deces de cauză cardiovasculară, chiar și atunci când primesc un tratament.2

Aflați mai multe despre nevoile medicale neadresate în IC
SCHIMBĂM ABORDAREA ÎN INSUFICIENȚA CARDIACĂ

Împreună schimbăm abordarea în insuficiența cardiacă!

Managementul insuficienței cardiace necesită o nouă abordare. Progresele în ceea ce privește prevenția și tratamentul acestei patologii grave trebuie să fie însoțite de conștientizarea acesteia de către pacienți, implicarea personalului medical, a cercetătorilor și a celor responsabili de realizarea politicilor de sănătate, astfel încât să putem genera o schimbare reală în managementul insuficienței cardiace.

Ajutați la accelerarea schimbării în IC
RESURSE PENTRU PACIENȚI

Resurse pentru pacienții dumneavoastră.

Am creat aceste resurse pentru a contribui la creșterea nivelului de conștientizare a riscurilor și simptomelor asociate insuficienței cardiace pentru a ajuta la promovarea educației despre IC în rândul pacienților dumneavoastră, indiferent dacă au fost diagnosticați de mai mult sau mai puțin timp.

Accesați resursele despre IC dezvoltate pentru pacienții dumneavoastră

*Pe baza unui studiu observațional prospectiv, care a inclus 3494 pacienți tratați în ambulatoriu în SUA, cu insuficiență cardiacă cronică și fracție de ejecție redusă (FEr), din registrul Change the Management of Patients with Heart Failure (CHAMP-HF,2 Modificarea tratamentului pacienților cu insuficiență cardiacă)

Referințe

  1. Savarese G, Lund LH. Global Public Health Burden of Heart Failure. Card Fail Rev. 2017;3(1):7-11.
  2. Khariton Y, Nassif ME, Thomas L, et al. Health Status Disparities by Sex, Race/Ethnicity, and Socioeconomic Status in Outpatients With Heart Failure. JACC Heart Fail. 2018;6(6):465-473.